Soluţii pentru băi mici

Anna Roșu


Indiferent de stilul pe care îl adopţi, baia ta rămâne mică? Dacă înveţi cum să aplici câteva reguli simple, vei descoperi că baia ta mică are potenţial. Ai nevoie de un coktail simplu unde ingredientele de bază sunt: mobilierul pe potrivă, culorile calde şi lumina. Plus puţină magie şi poţi transforma baia mică  într-una relaxantă.

Primul pas spre amenajarea pe potrivă a micului spaţiu este alegerea corectă a mobilierului. Mobilierul va aduce acel magnetism de care ai nevoie zi de zi. Primul spaţiu pe care îl poţi angaja cu un dulăpior este cel de sub chiuvetă. Înlocuieşte obişnuita chiuvetă cu picioruş cu o chiuvetă piedestal şi vei fi surprins cât de multe pot încăpea în acest dulăpior-piedestal. Un alt spaţiu generos este spaţiul cel de deasupra rezervorului pentru WC. Un dulap îngust în acest spaţiu va depozita toate mărunţuşurile din baie. O cabină de duş cu uşă din sticlă nu va bloca vizual zona duşului de restul camerei de baie. Iar dacă nu doreşti o uşă de sticlă poţi obţine acelaşi rezultat cu ajutorul unei perdele impermeabile deschise la culoare, opacă sau transparentă.  Valorifică colţurile! Ele sunt cele mai convenabile pentru rafturi, unde poţi păstra toate săpunurile, şampoanele, sarea de baie şi multe alte mărunţuşuri.

Un detaliu nu mai puţin important este culoarea. Culorile calde şi catifelate dau impresia de mai mult spaţiu. Nu e obligatoriu să optezi pentru o baie în roz, dar poţi folosi şi pete de culori tari pentru a crea puncte de atracţie interesante. Pentru a încheia jocul de culori într-o manieră liberală vopseşte tavanul în alb, acesta va da frâu liber imaginaţiei.

Şi în cele din urmă, cea care va da tonul sălii de baie este lumina. Dacă lumina naturală este un lux pentru baia ta, o poţi înlocui cu succes cu becuri de lumină caldă. Lasă ca lumina să toarne din plin şi să le aranjeze pe toate la locurile lor.

Iar acea doză de magie promisă este oglinda. Da, oglinda! Dacă eşti obişnuit să ai în baie doar o oglindă, cea de la chiuvetă, atunci te sfătui să ieşi din standarde şi să experimentezi cu oglinda până obţii acel infinit de care ai nevoie. Ca regulă generală oglinda reflectă obiectele şi spaţiul, creând impresia de spaţiu suplimentar, exact de ce ai nevoie! Dacă vei plasa două oglinzi de aceleaşi dimensiuni pe pereţi opuşi, vei obţine o senzaţie absolut unică!

Pe lângă toate ingredientele de bază poţi apela la trucuri simple dar plăcute. Spre exemplu, pentru valorificarea unui spaţiu mic sunt indicate formele curbe sau piesele cu design minimalist. Şi nu uita de detalii, acestea fac esenţialul.

Ei bine, ai înţeles că şi baia ta poate fi salvată? Totul e posibil, doar că pentru imposibil ai nevoie de mai multe detalii... Baftă!



A fost publicat 2010-12-21
Evaluează acest articol:   

Cuvinte cheie articol

Mobila Interior Design Decor Baie

Căutare pe Casainfo.md