Arcul de Triumf

Nu ne putem închipui Chişinăul de astăzi fără Catedrală, Clopotniţă şi Arcul de Triumf. Însă mai puţin cunoscut este faptul că Arcul din Chişinău, a apărut din întâmplare, iar Catedrala putea să fie construită undeva în alt oraş. Toate s-au început atunci când trupele ruseşti au obţinut victorie asupra turcilor.

În 1836 a fost sfinţită Catedrala. Însă trebuia ca până în ziua sfinţirii sub cupola Catedralei şi în Clopotniţă să fie instalate clopotele. Dar ghinionul e că în Basarabia era criză de aramă, atunci însuşi ţarul rus Nikolai I a dat poruncă ca din armele luate ca trofee de la turci să fie turnate clopotele pentru Catedrala din Chişinău.
De  aici şi porneşte istoria arcului. Lipsa drumurilor practicabile nu era o noutate şi transportarea tunurilor la Moscova sau Kiev devenise o misiune de neîndeplinit. Rămânea doar o singură cale – de turnat clopotele pe loc,  chiar la Izmail. În curtea cetăţii au construit un cuptor de topire şi formele necesare. În total au fost turnate 5 clopote, iar cel mai mare dintre ele cântărea 400 de puduri (circa 25 de tone).
 Clopotul – gigant s-a dovedit a fi prea mare pentru Clopotniţă, nu doar ca greutate. Din cauza dimensiunilor mari, clopotul nu încăpea nici în deschizăturile Clopotniţei. Acest lucru a pus în mare dilemă funcţionarii din administraţia locală care se întrebau ce să facă cu acest clopot. Şi atunci s–a ivit ideea "de făcut pentru acest clopote o construcţie specială”. Aşa a luat naştere şi Arcul de Triumf, care trebuia să îndeplinească două misiuni în acelaşi timp: şi sunătoare şi o construcţie de triumf în cinstea biruinţelor asupra otomanilor.
Proiectul arcului i-a fost încredinţat arhitectului Zauskevici, care a avut ca bază proiectul Arcului de Triumf din Roma. La 3 august 1839 clopotele au fost ridicate şi trainic fixate pe arcul ce încă se construia, iar la sfârşitul anului 1840 Arcul de Triumf a apărut în toată splendoarea sa în faţa chişinăuenilor. O construcţie exactă pătrată din piatră albă tăiată, de o înălţime de 13 metri divizată în două niveluri. Nivelul de jos conţine goluri străbătute în două direcţii şi 4 piloni cu coloane pe piedestale, friză decorată şi cornişă. Nivelul atic superior este prelucrat cu lizine şi finisat cu cornişă.
Special pentru această clădire din Austria a fost cumpărat un ceas mare. În prezent două clopote sunt unite cu ceasul. Fiecare sfert de oră "dă glas" cel mai mic clopote, fiecare oră – cel ce-i un pic mai mare.
Ceasul de pe arcul de deja de 170 de ani măsoară timpul şi ţine ora exactă pentru o ţară. De acest cronometru astăzi are grijă experimentatul meşter Ivan Cozlov.

Multe mai ştie acest Arc. A cunoscut personal  Ziua Biruinţei din mai 1945. Mai târziu a devenit şi simbolul biruinţei asupra fascismului, nu doar asupra turcilor. Şi la sigur ştie mai multe, rămâne doar să-l întrebăm.