Lemnul – o necesitate pentru eco-construcții

Anna Roșu


Dacă iubești mirosul de lemn și vrei să semnezi un contract cu natura, construiește-ți o casă din lemn. Garantat vei avea un somn liniștit, vei fi sigur că cutremurul nu va provoca fisuri și vei mai avea ocazia să te simți în pielea melcului, deoarece casa din lemn se poate remonta pe alt amplasament. Şi să nu uităm și de raportul preț-calitate, care este foarte avantajos.

Ajuns la balanță

Indiferent de tehnica aleasă, panouri sau scânduri, lemnul prezintă cele mai multe avantaje, primul avantaj fiind usurința. O construcție din lemn este de 3 - 4 ori mai ușoară decât casă zidită din cărămidă sau piatră. Anume această particularitate permite pregătirea lemnului de construcție într-un atelier. Apoi pereții și podelele sunt transportate pe șantier, unde sunt asamblate rapid și ușor. Ce ține de timpul de construcție acesta bate toate recordurile. Doar 4-5 luni, atât va dura pentru a construi o casă de lemn, față de 10 la 12 luni pentru un alt tip de construcție.
Pe plan estetic nu are probleme, se potrivește oriunde, deoarece lemnul permite casei să ia diverse forme, volume cât și culori. Fără nici o îndoială acest material permite toate tipurile de îmbinări - sticlă, oțel, cărămizi și chiar beton.

Cum se construiește?

Fundația are continuare sub pereți și este prevăzută cu placă de beton armat. Aceasta se execută conform proiectului și normelor tehnice. Dacă nu dorești realizarea fundației cu placa de beton poți opta pentru planșeul din lemn. Pereții exteriori sunt realizați din scânduri de 45x150 mm, iar pereții interiori - de 45x100 mm, iar elementele verticale sunt așezate în mod obișnuit la 40cm unul de celalalt. Căptușeala exterioară este realizată cu plăci de așchii de 12mm, și izolația termică este asigurată de vata minerală de 150mm. Planșeul peste fundație – corespunde cu stratul hidroizolației. La partea exterioară izolarea fonică este asigurată de vata minerală de 100 mm, protejată de o folie - bariera de vapori. Acoperișul este structurat tot din scânduri de 45x220...240 mm, asamblate în sistemul capriorilor. La deschiderile mai mari, în zona livingului sau în spațiul mansardat, se folosesc grinzi din lemn lamelar încleiat. Vata minerală umple spațiile dintre capriori (200mm grosime). Este protejată la interior și exterior de folii speciale asigurând un confort termic deosebit. Imbinările se fac cu cuie speciale pentru fiecare tip de lemn.

Confortul acustic

Trăim într-o lume modernă și necesitatea de silențios este din ce în ce mai acută. Datorită structurii sale celulare și densității sale mici, lemnul oferă o condiție confortabilă acustică. O izolare acustică bună trebuie să răspundă la reducerea a două tipuri de zgomot:

  1. impactul zgomotului de interior (pași, deplasări de obiecte sau mobilier) transmis atât de la etaj, cât și de peste perete;
  2. zgomotul exterior propagat din afara casei

Pentru o izolare perfectă ai nevoie de: « lespede plutitoare ». formată dintr-o șapă de 4-5 cm de beton ușor pe un strat de 6-8 cm compus dintr-un polistiren rigid peste un polistiren elastic și protejat de un cordon de burete.

Performanțele termice

Lemnul izolează mai bine decât orice zid! Excelent izolator termic natural, lemnul este adaptat la toate tipurile de climă. Păstrează căldură în timpul iernii protejând în același timp la temperaturi ridicate în timpul verii. Pentru conductivitatea termică scăzută, se recomandă evitarea punților termice și înlăturarea efectelor de condensare. Cu toate acestea, izolarea optimă necesită o bună ermetizare obținută cu ajutorul unei bariere de vapori instalată pe întreaga suprafață interioară a peretelui. în mod similar, poți reduce pierderile de căldură cu ajutorul ferestrelor duble.

în vreme caniculară, lemnul îți va oferi cea mai confortabilă casă, chiar și fără aer condiționat. Pentru aceasta trebuie să ai grijă de ventilația corectă a fațadelor de la nord și sud. Aici în orele de răcire se va crea un flux de aer răcoritor care va servi ca aer condiționat. Așa îți vei salva investițiile cu peste 20 la sută.

 

Şi care e lemnul magic?

Des folosit în construcții este lemnul de pin, brad, larice, cedru. Cel mai des utilizat este de pinul și zadă, deoarece sunt mai mare rezistenți la degradare. Din punctul de vedere al microstructurii - bradul - are o serie de avantaje: înaltă rezistență, densitate scăzută, și, în consecință, greutate redusă, conductivitate termică scăzută, rezistenta la medii corozive, calități naturale decorative, ușurința de prelucrare și asamblare.

Odă lemnului

Lemnul este unul din puținele materiale de construcție sănătoase și naturale. Ne place să ne întoarcem la lemn pentru că acest material emite stimuli senzoriali care ne sunt agreabili : căldură, siguranță, valoarea decorativă a culorilor, textura, legăturile directe cu natura, armonia, frumusețea, ambianța, strălucirea, mirosul agreabil, acustica, dulceața...Așa-zisele boli « ale civilizației » , stres-ul, agresivitatea și chiar unele traume psihice nu se manifestă decât foarte rar la acei care trăiesc într-un mediu bogat în lemn.



A fost publicat 2010-05-12
Evaluează acest articol:   

Cuvinte cheie articol

Casa Ecosisteme Imobil Lemn

Căutare pe Casainfo.md