Piscina de acasă

Nadejda Lazari


Odată ce a venit vara începem să ne gândim la organizarea odihnei, fie la vilă sau pe terenul de lângă casă. Canicula impune anumite reguli, deci piscina devine un element de bază. Desigur, înţelegem că nu eşti specialist în domeniul montării sau construcţiei piscinelor. Îţi venim în ajutor.

Să începem cu tipologia. Piscinele pot fi gonflabile, demontabile, staţionare şi sub formă de căzi transportabile. Pentru a înţelege care tip ţi se potriveşte, trebuie să decizi dacă vrei să construieşti piscina, sau să o montezi doar pe vară, iar apoi să o demontezi, sau să o poţi muta dintr-un loc în altul, când îţi abate.

Staţionare

Dacă ai nevoie de piscină pe viaţă, atunci alege-o pe cea staţionară. Această piscină necesită mai mult timp pentru construcţie ca mai apoi doar să ţi-l economisească. Pentru că nu vei mai avea de montat-demontat fiecare vară. Piscina staţionară poate fi construită în curte, în casă sau chiar pe acoperişul casei. Forma şi dimensiunile le decizi tu. În calitate de finisaj poate fi folosită pelicula PVC, mozaicul sau faianţa, polipropilenul.

Prima varianta e cea mai simplă în montare şi cea mai ieftină, nici reparaţia nu va fi costisitoare. Dar sunt şi două dezavantaje: pelicula trebuie schimbată o dată la 10 ani iar suprafaţa piscinei este greu de curăţat. Piscinele cu faianţă şi mozaic sunt mai frumoase şi atrăgătoare, şi pot fi de orice formă. Dar ele sunt mai scumpe, este necesar mai mult timp pentru construcţia lor, şi ele nu pot fi construite afară. În plus, astfel de piscine cer îngrijire specială. Iar piscina din polipropilen poate fi construită oriunde, şi în termen redus. Are o longevitate înaltă şi necesită puţină prelucrare cu preparate chimice. Dezavantajul este că aceste piscine pot fi doar albastre sau bleu.

Gonflabile

Piscinele gonflabile deşi nu sunt atât de longevive cât cele staţionare, au un şir de alte avantaje. Mulţi posesori sunt atraşi de faptul că e o posibilitate uşoară şi ieftină de a avea piscină proprie pe vară. De fapt aceasta este un „sac” din peliculă PVC armată cu plasă din poliester. De regulă, setul mai include şi un filtru tip cartuş, o pompă, un aşternut special, scară pentru copii, o cuvertură şi ghidul de montare a piscinei. Poate fi montată timp de o oră, iar longevitatea depinde direct de intensitatea de folosire. Deci, trebuie să fii gata: dacă vei „chinui” piscina ea îţi poate servi şi o lună, iar dacă te vei scălda mai rar, te-ar putea bucura şi cinci ani. Pentru ca apa să nu devină tulbure, periodic trebuie să adaogi în ea preparate chimice speciale, să incluzi sistemul de filtrare şi să nu uiţi să schimbi cartuşul. Un avantaj: dacă este spartă, piscina gonflabilă poate fi reparată. Şi nu uita să o strângi pe iarnă.

Căzile transportabile

Piscinele sub formă de căzi transportabile după tip sunt aproape de cele gonflabile, dar au o calitate sporită. De regulă sunt produse din sticloplast sau polipropilen, au dimensiuni şi forme standarde. Nu necesită asamblare, pentru că dacă vei comanda astfel de piscină acasă, ea va fi livrată deja gata. Timpul de executare este de circa două săptămâni.

Demontabile
Construcţia acestor piscine este foarte simplă. Drept carcasă serveşte o tablă din metal acoperit cu câteva straturi de material protector. Hidroizolarea şi finisarea acestor piscine sunt asigurate de un  „sac” din peliculă PVC. Primăvara şi toamna aceste piscine trebuie demontate. De regulă, procesul durează cam o zi. O dată pe an trebuie schimbat acel sac din PVC. Această regulă se referă la piscinele de sezon. Iar dacă vei procura una rezistentă la geruri, atunci vei avea mai puţină bătaie de cap. Piscina va putea rămâne asamblată deoarece metalul şi pelicula specială sunt destinate acestor condiţii şi vor ierna bine. Piscina demontabilă are o construcţie trainică şi este dotată cu un sistem bun de filtrare a apei, deci va servi forate mult timp şi nu va fi mai rău decât cea staţionară.



A fost publicat 2010-07-27
Evaluează acest articol:   

Cuvinte cheie articol

Casa Grădina Piscina

Căutare pe Casainfo.md