Casa cu structura pe cadru din lemn
Nadejda Lazari
În lumea de azi, unde totul se schimbă şi se modernizaeză continuu, inginerii se grăbesc să inventeze noi tehnologii în construcţii. Una din ele este casa cu structura pe cadru din lemn. Această casă nu-ţi va servi ţie şi nepoţilor tăi 200 de ani, este preconizat pentru maxim 70 de ani. Dar acest lucru se justifică deoarece este imposibil de prezis, unde vor dori să trăiască urmaşii tăi, iar tu ai nevoie de casă acum şi aici, şi să nu fie costisitor. Dacă e aşa, atunci tehnologia cu cadru din lemn e ceea ce ţi se potriveşte.
Casa cu structura pe cadru din lemn sunt foarte răspândite în Australia, America şi chiar în ţări reci ca Canada şi Suedia. La baza acestor case stă un cadru din lemn (mai rar din metal), care se înveleşte din ambele părţi cu materiale folii. Cadrul casei menţine asupra sa totul ce e mai sus de fundament. Capacitatea portantă a cadrului se calculează luând în considerare sarcinile statice şi dinamice, care apar în interiorul şi exteriorul clădirii. Longevitatea şi rezistenţa cadrului va depinde de calitatea lemnului folosit, de faptul cum au fost asociate elementele acestuia, precum şi de protejarea acestora de factorii negativi.
Un perete în proiecţia laterală va arăta în felul următor:
- învelişul interior,
- bariera de vapori,
- cadrul, intervalele în care vor fi umplute cu izolaţie termică,
- membrana de vânt,
- învelişul exterior al cadrului,
- căptuşeala de faţadă.
În interiorul peretelui se ascund toate reţelele inginereşti. Fiece strat îşi are sarcina sa, iar construcţia în general se deosebeşte prin eficienţă energetică sporită şi face faţă cerinţelor moderne către locuinţa confortabilă în orice zonă climatică. Iar dacă unul din elemente construcţiei se defectează va necesar să demontezi întreaga construcţie. Iată de ce este foarte important ca toate părţile din structura să aibă aproape acelaşi termen de exploatare.. Desigur, casele cu cadru au avantaje şi dezavantaje. Să le enumerăm.
Oponenţii caselor cu structura cadru spun că pereţii din ipsos nu sunt destul de rezistenţi. Dacă nu eşti amator de a ţinti pereţii cu pietre sau de a-i sparge cu tije de fier, atunci nu ai de ce te teme. Cu toate acestea, ar trebui să fii prudent. Dacă ai deschis o uşă mai brusc, iar mânerul acesteia a lovit în perete, poate rămâne o urmă. Însă asta se poate întâmpla, în principiu, şi cu pereţii obişnuiţi din cărămidă. Ce ţine de pereţii exteriori, aici practic nu există diferenţă. Cel mai des se foloseşte cărămida pentru făţuire. Deci, rezistenţa şi estetica vor fi asigurate.
Nivelul înalt de pătrundere a zgomotului este încă un argument al celor ce sunt contra tehnologiei cu cadru. În teorie, nivelul de pătrundere a zgomotului prin pereţii de ipsos este mai mare decât cel al pereţilor din piatră. Dar este şi o soluţie foarte simplă. Unii pereţi sau toţi se învelesc cu un strat adăugător de izolaţie fonică, deci problema va dispare de la sine.
Bacteriile, umiditatea şi ciupercile sunt încă o serie de argumente aparente contra caselor cu cadru. Dar contra lor inginerii ce urmăresc tehnologia folosesc antipiren şi alte soluţii de protejare a lemnului. Tot ele sporesc rezistenţa lemnului la foc.
Iar acum să vorbim de avantaje. Casa cu cadru este o casă ieftină. Pentru a construi o casă cu cadru nu e nevoie de mult lemn de calitate, nu e nevoie de a construi un fundament complet întărit, va fi bun şi cel din stâlpi şi cel din benzi.
Standurile uşoare din lemn, izolaţia termică eficientă, chiar dacă e cu aer, învelişul uşor al pereţilor fac casa mult mai uşoară în comparaţie cu casa din lemn, care e şi ea uşoară, şi cu mult mai uşoară decât casa din piatră sau cărămidă. De aceea, în caz de cutremur sau furtună poţi să nu te temi, casa nu te va prinde sub ea. Da, poate se va distruge mai uşor decât casa din piatră, dar fii de acord, viaţa e mai scumpă. În plus, casa cu cadru e casă ecologic pură, şi poate fi ridicată foarte repede, chiar fără ajutor. Iar lucrările de finisare pot demara imediat după încheierea construcţiei, pentru că e într-atât de uşoară încât nu se mai aşează ulterior. Iar datorită faptului că e foarte caldă, deoarece se folosesc izolanţi termici şi ermetici moderni, nu este costisitor în întreţinere, şi e rezistent la vânt şi ger.




