CU O TREAPTĂ MAI SUS
Anna Roșu
Scara își lasă amprenta asupra interiorului unei case, oferind stil și eleganță.
în interioarele moderne, scara devine un element de amenajare cu un evident scop decorativ. în consecință, alegerea dimensiunilor, a formelor și a materialelor necesită atenție, mai ales că un astfel de "accesoriu" este destul de costisitor. Materialele din care sunt alcătuite elementele scării - treptele, balustrada, trebuie să se integreze natural în decor și să se armonizeze cu mobilierul și cu obiectele care "populează" spațiul de locuit. Dacă ții cont de aceste amănunte, poți folosi la maximum creativitatea - scara ta nu trebuie să se înscrie într-un tipar!
înainte de toate trebuie să reții ca ai nevoie de un proiect, prin care să stabilești dimensiunile scării, în funcție de spațiul ales, locul în care urmează să fie amplasată, forma și materialul din care va fi confecționată. Regula cere ca acest proiect al scării să fie făcut împreună cu proiectul casei, altfel scara și casa vor avea traiuri diferite.
Amintește-ți matematica!
Chiar dacă iubește înălțimea, scara de interior cere și siguranță. înainte de a alege modelul de scară, adică care dintre cea elicoidală sau dreaptă va câștigă, sau ce va prevala, lemnul sau metalul; e necesar de a măsura capacitățile pe care le oferă piesele tale. Pentru aceasta trebuie să calculezi înălțimea pe care o urci, numărul de pași, poziționarea și locația treptelor ... Pentru a calcula înălțimea scărilor, și anume măsura dintre cele două nivele implicate, nu uita să iei în considerare și grosimea parchetului pentru podea și materialului cu care vei îmbrăca scara. Treptele trebuie să fie bine dimensionate și poziționate corect, având o anumită lățime și profunzime, iar contratreptele (opționale) o anumită înălțime. înălțimea ideală pentru contratrepte nu trebuie să difere mult de 17 cm și respectiv numărul treptelor nu ar trebui să depășească 18 pași, altfel riști să ai o urcare obositoare. în plus, scara trebuie concepută de jos în sus și nu invers. Deasemenea, ia în considerare și sosirea la etaj, care trebuie să fie în concordanță cu piesele scării și asigură-te că ai destul spațiu pentru circulație. Fă calculele tale!
Tipuri de scări
Alegerea ta se poate îndrepta către scări drepte, balansate sau elicoidale. Pentru a vedea care sunt avantajele fiecăreia, iți ofer o scurtă descriere. Scările drepte au trepte rectangulare, de aceeași dimensiune, și mână curentă continuă sau întreruptă (la schimbarea palierului). Pot fi adaptate în orice spațiu, fiind ideale în zonele cu circulație intensă. Scara balansată este compusă din trepte trapezoidale și drepte și poate avea o turnantă de întoarcere de 1/4 (adică formă de L) sau de 1/2 (în formă de U). O scară bine realizată poate fi recunoscută după numărul treptelor trapezoidale (pentru o scară confortabilă sunt necesare cel puțin opt), poziționarea lor conducând progresiv către punctul de întoarcere. Scările elicoidale reprezintă o variantă a celor balansate, cu particularitatea că toate treptele converg către un punct central. Acestea sunt ideale în spațiile reduse.
Spațiul rezervat!
In majoritatea cazurilor, locul din locuință rezervat scării determină forma acesteia. Intr-un spațiu îngust și generos în ceea ce privește lungimea, o scară dreaptă va fi cea mai potrivită, iar o scară balansată, cu turnanta de întoarcere de 1/4, va permite o urcare mai ușoară (pentru că nu va mai fi la fel de "abruptă"). In schimb, tipul de scară balansat, cu turnanta de întoarcere 2/4 (în formă de U), necesită o suprafață pătrată. Cum tendința actuală este de a rezerva un spațiu cât mai strâmt scării (chiar și în cazul caselor nou construite) - evident, din dorința de a câștiga spațiu , scările elicoidale sunt foarte în vogă. Totuși, este vorba mai degrabă despre o aparentă economisire de spațiu, întrucât o scară elicoidală trebuie să aibă diametrul de 2 m pentru a fi confortabilă. Este adevărat că există și propuneri mai "restrânse" pentru un astfel de tip, dar este bine Să ie în calcul și accesul obiectelor grele pe scări (așa cum ar fi mobilierul). Mai mult, în cazul unei suprafețe relativ mici (de 1,60x1,60 m), treapta unei scări elicoidale va avea aproximativ 18 cm; în cazul unei scări balansate, vei obține dimensiuni de 23 cm, mărind astfel confortul la urcare și mai ales la coborâre (după care se poate recunoaște cel mai ușor o scară bine realizată).
Lemn sau metal!
Lemnul rămâne soluția cea mai viabilă pentru o scară elegantă. Acest material se adaptează foarte bine unor forme variate și oferă o bogată gamă de culori, aspecte și esențe. Stejarul, recunoscut pentru rezistența sa, este destinat spațiilor intens circulate. La fel de bine însă puteți alege esențele de fag, brad sau cireș. Prețurile variază, evident, în funcție de tipul de lemn și de finisajul ales. Facil de pus în operă, metalul se pretează mai bine decât alte materiale formelor curbe, nu se zgârie sau deteriorează ușor și necesită mai puțină întreținere. In schimb, face mai mult zgomot. Inox, oțel sau fier forjat - alegerea ta va decide stilul rustic, tradițional sau contemporan. Metalul se poate îmbina cu lemn sau sticlă, ceramică sau piatră naturală, pentru a definitiva stilul dorit.
Ai înțeles gravitatea momentului? Ai posibilitatea să-ți formulezi jocul așa cum ai chef. Poți folosi fier forjat pentru a lăsa ștampilă veche de interior și obținând un caracter pe atât de puternic pe atât și de gingaș. însă nu face abuz de această asociere ca să nu intri în pierderi de idei și interior.
Dacă ai nevoie de acoperiri pentru o scară din beton, poți opta, de asemenea, pentru lemn masiv, acoperire care necesită un tratament prealabil sau lăcuire. Pentru că lacul are tendința de a-și schimba în timp culoarea, după câțiva ani, treptele vor necesita curățare și relăcuire. Parchetul laminat reprezintă o soluție de acoperire modernă. Disponibil într-o vastă gamă de culori și calități, acesta este compus din HDF (high density fiberboard), finisaj și strat protector. Prețurile variază în funcție de grosimea plăcii (6-12 mm). Se instalează ușor, pe aproape orice suprafață, având o membrană care protejează acoperirea de umiditate și îi oferă o bună izolare fonică. Atenție! La îmbinarea treptelor, veți avea nevoie de baghete din lemn masiv. Totuși, soluția acoperirii cu parchet laminat nu este foarte utilă pentru scările balansate, pentru că presupune tăierea plăcilor. Plăcile de ceramică sunt foarte rezistente și se întrețin simplu, oferind o varietate mare de culori și modele. Pentru a evita alunecarea, este bine să alegeți suprafețele antiderapante sau texturate. Dezavantajul acestora constă în faptul că sunt dure la atingere și reprezintă o acoperire rece. Mocheta este recomandată pentru proprietățile sale fonoizolante, un avantaj important mai ales într-un spațiu intens circulat, cum este scara. In schimb, reține praful și se pătează ușor.
Cu sau fără contratrepte
Anumite modele pot propune variante cu sau fără contra-trepte. Trebuie să știi că acestea oferă un look mai tradițional din punct de vedere stilistic. In privința funcționalității, îți dă posibilitatea de a crea sub scară spații de depozitare. Dacă însă scara se va afla în spațiul livingului, îți recomand o variantă mai lejeră, fără contratrepte, care lasă zonele să comunice și nu blochează trecerea luminii.
Balustrada - necesitate și decor!
Accesoriul care contribuie la impresia artistică a unei scări este balustrada. Pe lângă rolul de a proteja și de a oferi siguranță, acest element aduce o valoare estetică spațiului. Alegerea formei și a materialului din compoziție se face în funcție de stilul întregii locuințe, gradul de iluminare, culori, mobilier, etc. Poți alege între o balustradă continuă, întreruptă, rectilinie, curbilinie, confecționată din inox, lemn, fier forjat sau alte materiale. Pune balustrade peste tot unde aveți scări, chiar dacă este doar o treaptă. Dacă ai scările mai late, poți pune o singură balustrada în mijloc. Ai grijă ca balustradele să fie rotunjite la capete. O balustradă e nesigură dacă e prinsă rău de perete. Nu neglija înălțimea acesteia, cuprinsă între 80 și 90 cm.
Scara are o personalitate aparte în arhitectura locuinței și poate înnobila spațiul dacă se aleg bine materialele din compoziție, accesoriile și chiar forma.
Așa că arată de ce ești în stare. Creează-ți scările ce te vor ridica zi de zi la înălțimea unde atingi luna cu mâna. 




