Tic Tac-urile Chişinăului
Anna Roșu
Cu câteva secole în urmă, era un lux să ai un ceas personal, care nu era deloc accesibil pentru oricine iar timpul se scurgea pe atunci mai lent şi se măsura cu răsăriturile, apusurile şi dangătul clopotelor.
Ceasurile Chişinăului formează un capitol aparte în istoria oraşului. Nu mă refer la cele actuale electronice care şterg din magia trecerii timpului. E vorba de altele, de cele adevărate, mecanice, cu ace greoaie, care sunt puse în funcţiune de roţile dinţate dinăuntrul corpurilor lor voluminoase.
Primul ceas orăşenesc a mutat fructul gândirii tehnice în stradă! Potrivit documentelor, acesta a apărut în unul din cele mai populare locuri ale oraşului şi anume în Grădina Publică (azi Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”). De fapt au fost două ceasuri acolo: unul solar şi unul mecanic. Cel mecanic era protejat cu vergi metalice, deoarece multă lume dorea să înţeleagă cum se întâmplă minunea şi acele se rotesc. Aceste ceasuri datează cu anul 1820.
Alt ceas orăşenesc este cel de pe clădirea veche a Primăriei Municipiului. Este un ceas greu de fier de tip englezesc, al cărui mecanism aminteşte de mecanismul ceasului de pe Westminster din Londra. Un altul nu mai puţin important era ceasul care conducea biserica Teodor Tiron în pas cu timpul. La finisarea construcţiei bisericii în 1885, a apărut un cadran mare deasupra pridvorului, doar că deja ceasul a devenit dintr-un obiect de lux în unul de necesitate.
Orologiul principal al oraşului este considerat ceasul Arcului de Triumf. În anul 1841, când a fost finisată Arcul de Triumf s-a hotărât de către autorităţi să se procure un ceas arcuit. Acest cadou pentru oraş a costat duma mai bine de 200 de ruble, o sumă enormă, care totuşi, a meritat. Spre sfârşitul secolului, însă ceasul arcuit a fost schimbat cu unul mecanic german. Ultimul nu numai că arăta timpul însă la fiecare sfert de oră minuna oraşul cu melodii impecabile care ofereau oraşului un aer de capitală. Nu mai puţin important a fost şi ceasul de pe clădirea gării orăşeneşti, ridicată la finele secolului.
Din păcate, puţine din acele vechi ceasuri a supraveţuit până-n zilele noastre. Dar poate că aceasta e spre bine. Mai e loc şi de alte minuni!




