Un soare electric

Anna Roșu


image

De ce nu ne-am reduce cheltuielile în producerea de energie electrică? Folosindu-ne de sistemele solare fotovoltaice vom economisi bani și vom avea tangențe directe cu soarele.

în condiiile creșterii continue a prețului gazelor naturale importate, precum și a instabilității livrărilor acestora, devine tot mai actuală ideea utilizării resurselor regenerabile drept sursă importantă de energie, acestea fiind gratuite, ecologice si accesibile. Energia solară este cea mai importantă datorită avantajelor pe care le prezintă, în primul rînd faptului că aceasta este livrată încontinuu de Soare în orice regiune a Pămîntului.

Astfel știința vine în ajutorul economiei și societății. "Energy Plus" este un centru de cercetare și consultanță. A fost fondat în 1999 la Universitatea Tehnică din Moldova, Catedra de inginerie energetică. Obiectivele acestui centru au fost să contribuie la înființarea unui mediu didactic științific de informare privind sursele de energie regenerabilă (SER) promovarea unei tehnologii curate și de protecție a mediului.

Potrivit “Energy Plus” cele mai dezvoltate tehnologii de conversie a energiei solare și mai pe larg folosite sunt: conversia termică și fotovoltaică . Conform primei tehnologii energia solară se transformă în energie termică cu ajutorul captatorului cu efect de seră. în cea de-a doua tehnologie - energia solară se transformă în energie electrică cu ajutorul celulelor sau modulelor fotovoltaice (PV). Ambele tehnologii au atins un grad avansat de dezvoltare industrială. Captatoarele solare se utilizează pentru prepararea apei calde menajere sau pentru încălzirea aerului cu scopul uscării fructelor, legumelor, plantelor medicinale.

Perioadele de funcționare a instalațiilor solare pe parcursul anului sunt următoarele:

  • 15 martie - 15 octombrie pentru încălzirea apei;
  • Mai - Octombrie pentru uscarea produselor agro-alimentare;
  • Aprilie - Septembrie pentru pomparea apei în scopul micii irigări

Doar câteva cifre: în 1998 în țările UE erau deja instalate circa 10 mln de captatoare solare. Strategia este că în 2010 această cifră trebuie să crească de 10 ori și în rezultat va atinge 100 mln. Menționăm aici, că un metru pătrat de captator solar asigură cu apă caldă o persoană pe o perioadă de 6-7 luni. în condițiile climaterice ale Moldovei se pot acoperi circa 65% din necesarul anual de apă caldă utilizând energia solară.

Ca instalațiile solare pentru încălzirea apei să fie atractive din punct de vedere economic trebuie ca costul unui m2 instalat să nu depășească 75$. în prezent prețurile la instalațiile de producție autohtonă sunt de trei ori mai mari, iar a celor de import și mai mari. Pentru a impulsiona dezvoltarea în RM a acestui sector, este necesar de făcut urmatoarele:

  • De realizat în fiecare raion câte un proiect pilot - instalație solară de preparare a apei calde pentru un obiect de menire socială - grădiniță de copii, scoală, baie, etc.
  • Luând în considerație existența unei piețe de desfacere a produselor uscate de legume, fructe și plante medicinale, a prevedea în programul de dezvoltare a producției agricole ecologic pure și dezvoltarea acestui sector, utilizând energia solară pentru uscare.

Datorită costurilor mari a celulelor PV această tehnologie poate fi recomandată numai pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor izolați și dispersați teritorial care din considerente economice nu sunt conectați la rețelele electrice publice. în RM astfel de consumatori sunt pompele de apă de mic debit (până la 1,5 m3 /h) și cele 150 posturi de lansare a rachetelor antigrindină. Ambele cazuri sunt rentabile din punct de vedere economic. Costul unui m3 de apă pompat de o pompă solară este de 1,5 ori mai mic decât a celui pompat cu ajutorul unei motopompe cu benzină sau motorină. Și mai rentabilă este alimentarea postului antigrindină de la module PV. Costurile se micșorează de circa trei ori. Se micșorează cu 22,8 t cantitatea de combustibil necesară pentru transport și în consecință se micșorează impactul negativ asupra mediului.

Dacă aceste sisteme vor fi implementate se vor economisi circa 58 de milioane de lei într-un an de activitate în condițiile de criză în care ne aflăm acum.

A fost publicat 2010-02-09
Evaluează acest articol:   

Cuvinte cheie articol

Ecosisteme

Căutare pe Casainfo.md