Stilul minimalist
Nadejda Lazari
Minimalismul e unul din cele mai universale stiluri. Este caracterizat prin ascetism absolut, raţionalitate la maxim şi formele extrem de concise, claritatea compoziţiei, soluţii monocrom şi evidenţierea naturală a texturilor. Un astfel de interior este funcţional, rezistent şi frumos. Acest stil este de asemenea numit regatul goliciunii şi luminii, a formelor drepte geomatrice şi a suprafeţelor orizontale. Cu toate acestea, interiorul minimalist creează impresie de confort şi linişte.
Planificarea
Cel mai important în stilul minimalist e să planifici corect spaţiul în care să se regăsească multă lumină difuză, liniştită, mult aer şi unde pare că chiar pereţii şi tavanul strălucesc. Pentru a crea impresia de spaţiu în interior eliberează, după posibilitate, încăperea de pereţii despărţitori. Ferestrele trebuie să fie mari cu jaluzele practic invizibile din ţesătură transparentă sau metal, pereţii, tavanul şi pardoseala de nuanţe deschise. Zonarea spaţiului se efectuează prin folosirea diferitor nuanţe pentru podea, pânzei semitransparente sau despărţitoarelor mobile din sticlă. Se admit şi diferite modele de iluminaţie încadrată în pereţi, tavan sau pardosea. Corpurile de iluminat în asemenea interior, de regulă, nu sunt evidenţiate, forma acestora fiind laconică şi simplă. Prezenţa sticlei este strict necesară – anume ea creează impresia de uşurinţă şi infinit: rafturile, blaturile, uşiţele dulapurilor – totul trebuie să fie atât de fin şi uşor de parcă se dizolvă în aer. Accesorii sunt foarte puţine, aici ele sunt de prisos.
Mobilier
Mobila trebuie şi ea să fie funcţională şi să ocupe cât mai puţin spaţiu. Din acest motiv sunt forte populare paturile suspendate sau încadrate în dulap, care sunt folosite în timp de noapte, iar ziua din nou să devină de neobservat. Mese scunde, nişe în pereţi pentru cărţi, sertare mici dar încăpătoare. Canapelele şi pernele lor neapărat dreptunghiulare şi cu braţele rigide, şi tot aşa fotolii şi scaune, practic cubice. Picioruşele la mobilier, de regulă, sunt drepte, uşiţele se deschid într-o parte. Stricteţea geometrică este peste tot. Toate obiecte sunt scund deoarece aşa se eliberează spaţiul. Binevenită este prezenţa metalelor. Blaturile din metal la bucătărie, picioarele scaunelor, stativele rafturilor. Toate suprafeţele în stilul minimalist trebuie să fie ideale, acest stil nu suportă imperfecţiuni.
Gama de culori
Stilul minimalist a ajuns la noi din cultura japoneză. Tradiţional este bazat pe combinaţia de lumină şi umbre, deci în acest stil predomină nuanţe ale solului, precum şi albul, negrul, şi gri. Gama este completată de nuanţele naturale ale lemnului, cărămizii, metalului şi de luciul sticlei. Se folosesc materiale de finisare naturale simple: cărămidă, beton, lemn sau tencuială. La ferestre şi pereţi decorul practic lipseşte. Interiorul se împrospătează datorită unor detalii separate – o vază mare, un tablou, o ikebană. Nici într-un caz nu se admite înzorzonarea, ornamentarea şi înfrumuseţarea. Binevenite vor fi ţesăturile uşoare fără desen, covoare imitând rogojina cu o factură simplă, vopsite în culori naturale. Amenajând un asemenea interior trebuie să ţii cont de motoul acestuia: renunţarea la necesar în favoarea indispensabilului.




